Grande Gloria Production, prin brandul Hygienium, s-a aflat printre partenerii principali ai evenimentului ”2021 Bucharest Summit: Cooperation for Development”. La cel de-al patrulea eveniment din seria ”Împreună protejăm România’’ au participat peste 200 de speakeri din România și din străinătate, care au discutat despre provocările și soluțiile necesare pentru depășirea pandemiei COVID și relansarea economică.

Organizat de Grupul de Presă MediaUno și Institutul Național de Statistică, cu sprijinul Palatului Snagov, evenimentul ”2021 Bucharest Summit: Cooperation for Development” a beneficiat de măsurile de siguranță sanitară asigurate de Hygienium Business Solutions.

,,Avem nevoie de optimism, după o perioadă extrem de grea, în care COVID-ul ne-a schimbat practic viețile. La un an de la debutul pandemiei în România, o radiografie a acestei perioade vine cu lucruri bune dar și cu lucruri la care mai trebuie să lucrăm’’, a afirmat Constantin Danciu, director dezvoltare GGP, în discursul transmis la ”2021 Bucharest Summit: Cooperation for Development”.

,,E bine în primul rând faptul că n-am avut atât de multe îmbolnăviri ca în alte țări, că această campanie de vaccinare merge înainte. Avem deja peste 2 milioane de vaccinati si speram ca numarul lor sa creasca in asa fel incat 1 iunie sa reprezinte, cu adevarat, momentul in care vor fi ridicate restrictiile.

 

Am învățat, în această perioadă, cum să ne protejăm, cât de importanți sunt dezinfectanții, de ce avem nevoie de protecție sanitară.

Noi, la Hygienium, am încercat să oferim în această perioadă o gamă cât mai largă de dezinfectanți și alte produse de siguranță sanitară, croite pentru toate necesitățile, de la HORECA la birouri, spații industriale și pentru acasă.

Produse avizate de Ministerul Sănătății, menite să ofere un plus de siguranță tuturor.

Am încercat să găsim soluții. Am adus pe piață zeci de produse, toate cu avizul Ministerului Sănătății, am încercat să promovăm pe toate căile măsurile de protecție sanitară, necesitatea de a ne proteja în fața coronavirusului.

Pe de o parte am reușit, dovadă succesul semnificativ pe care produsele noastre îl au în piața românească și la export – exportăm în 25 de țări inclusiv în China.

Pe de altă parte, și noi ne-am lovit de obstacole, de birocrație, de lipsa unor reguli foarte clare privind siguranța sanitară.

Am încercat să construim. Cred că acesta este cuvântul care definește activitatea noastră în ultimul an.

Dincolo de dezvoltarea produselor, de vânzări, de ecosistemul Hygienium, am încercat să oferim un plus, mai ales în zona de educație. Am dezvoltat o platformă de educație, afacerisigure.ro, unde vom dezvolta cursuri de pregătire, am lucrat în mod direct cu clienții noștri pentru a-i învăța cum să folosească produsele noastre, ce măsuri trebuie să își ia pentru a se proteja împotriva COVID-ului.

 

Chiar dacă numărul infectărilor este în continuare semnificativ, primim semnale din piață că vânzările de dezinfectanți, măști și alte produse de siguranță sanitară sunt în creștere, semn că românii, companiile, autoritățile au înțeles importanța asigurării protecției în fața acestui coronavirus care ne-a schimbat complet viața.

Iar faptul că românii se vaccinează ne face să credem că ieşirea din pandemie nu este departe. Ne pregătim pentru o nouă realitate în care, cu siguranţă, românii vor fi cu mult mai conştienţi de importanţa sănătăţii, de siguranţa sanitară.

Acest lucru se vede, inclusiv în datele de piaţă. În piața dezinfectanților din România, după o perioadă în care prețul dicta vânzările, în ultimele luni  a început să conteze tot mai mult calitatea produselor.

Clienții noștri au înțeles că, folosind produse no-name, necertificate, achiziționate doar în baza prețului redus, își riscă afacerile. Este de ajuns ca un singur angajat să se infecteze la locul de muncă pentru ca întreaga companie să aibă de suferit. Am avut zeci de cazuri în care am intervenit cu soluțiile noastre după ce, în firmele respective au fost cazuri de COVID iar dezinfectanții folosiți erau ineficienți. Nu ne putem juca cu sănătatea angajaților,  a clienților, nu putem risca business-ul doar pe ideea că acest coronavirus nu ne va afecta.

 

Ne bucură faptul că mediul de afaceri are încredere în soluțiile corporate dezvoltate de Hygienium. Este încă o confirmare a calității produselor și serviciilor de suport pe care le punem la dispoziția companiilor prin intermediul Hygienium Business Solutions.

Un lucru este sigur. Dincolo de acest coronavirus, de campania de vaccinare, cert este că trebui să ne obișnuim să ne dezinfectăm mâinile, lucrurile, casele, în mod obișnuit. Avem nevoie de un mediu sigur pentru noi, pentru copiii noștri, din care se eliminăm virusurile și bacteriile. Această pandemie ne-a învățat cât de importantă este sănătatea.

Am mai spus acest lucru, în cadrul materialelor din presă, însă insist pentru că securitatea sanitară a mediul de afaceri este una legată de un fir de ață.

Dincolo de nerespectarea măsurilor de protecție și de prezența, pe piață, a unor dezinfectanți neautorizați, o mare problemă în economia românească, mai ales în sectorul de HORECA, o reprezintă absența unor reguli clare privind asigurarea protecției anti-covid.

În România, în prezent, este dificil pentru un producător care respectă toate standardele, care obține autorizarea Ministerului Sănătății, să concureze cu producătorii și comercianții ilegali, care vând la prețuri mici unor clienți care, din păcate, tratează cu inconștiență pericolul utilizării acestor produse.

Împreună cu Organismul Național de Standardizare, am început demersurile pentru a promova un standard dedicat, Locație sigură, un ghid complet de măsuri și soluții de protecție sanitară pe care vom încerca să-l promovăm la nivelul întregii țări.

De asemenea, suntem în dialog cu autoritățile și cu firmele specializate, membre ale asociației patronale, pentru dezvoltarea unui laborator special care să acrediteze produsele vândute pe piața românescă, inclusiv pe cele venite din import.

Pentru a ne dezvolta aceste planuri, am pus bazele unei asociații patronale ,,Protejăm România’’ si dezvoltăm mai multe proiecte.

Lucrăm și la o platformă de colaborare al cărei scop principal îl constituie revitalizarea industriei chimice din România.

Vrem să construim un ecosistem de business capabil să asigure întregul necesar de produse dezinfectante pentru țara noastră și export. Hygienium vinde deja în 24 de țări din întreaga lume și, împreună, vrem să conlucrăm pentru dezvoltarea unei oferte competitive de produse de siguranță sanitară made in Romania.

România are resursele economice și umane capabile să dezvolte o industrie de profil la standarde europene.

Împreună cu autoritățile și experții din domeniul sanitar, pe baza fondurilor europene aflate la dispoziția României, țara noastră are șansa de a construi rapid un sistem de protecție sanitară de ultimă generație, care să includă produsele și serviciile necesare care să-i asigure un răspuns prompt și eficace în cazul apariției unor crize sanitare de tipul pademiei COVID’’, a mai afirmat Constantin Danciu.